marți, 2 august 2011
M-as hrani cu pofta ta de viata, si te-as lasa sa mi-o traiesti pe a mea.
Stii de ce doare cel mai mult? Ca din a ma iubii ai ajuns sa ma urasti ca pe ultimul suspin al singuratatii si al intunericului. Ai dreptate, nu sunt bun de nimic, nu te merit, nu merit pe nimeni daca tot vorbesc de asta. Te`am distrus fara sa vreau, si nu pot sa imi dau seama de ce nu am realizat asta mai devreme. Se pare ca fantomele trecutului meu au venit inapoi sa ma bantuie si sa ma lase rece pe interior. Trebuie sa..nu stiu, trebuie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
nu trebuie sa faci nimic. decat sa nu ma mai distantiezi, sa-ti dai seama ca acum am mai multa nevoie de tine ca oricand. sa imi raspunzi cu caldura, chiar daca nu mai poate fi nimic ca inainte... incearca ca nu renunti la ce iubesti, chiar daca partial l-ai distrus; pentru ca daca eu spun ca esti universul meu, nu fi ca toti ceilalti carora le-am spus asta.
RăspundețiȘtergere